Dă-mi o idee, un sfat.
Ar trebui odată şi-odată să nu-mi mai pese, pur şi simplu, şi să aşez descătuşat pe hârtie ce simt, fără diplomaţie, fără ocolişuri? S-ar numi egoism? Prostie? Apă la moară celor cărora le seacă mereu izvoarele şi beau din puţul vecinului?
Ce zici?
Şi-auzi…oare cum arată sufletul? O fi având şi el un sufleţel în piept şi ochi pătrunzatori, năsuc şi…aripi?
O fi nefericit - îl simt! – că orice ar face nu poate asculta de gânduri, ci doar de locul ce îl doare-adânc, înăuntru său…O fi având chip, minte şi mirare de copil, ori…cum o fi?
Mi-e greu să nu ştiu, lămureşte-mă, te rog, fiindcă visez adesea că îl ţin în palme şi-mi pierd echilibrul – aş fi mult mai liniştită să ştiu că are un înger undeva, în preajmă, să-l ţină când eu o să cad…
Să nu fug mai repede decât poate să zboare îngerul lui păzitor…“
Andreea
Mi-am spus adesea că nu mai e nimic de pierdut dincolo de dragostea mea. Fără cei dragi veghindu-mă atent în ultimele luni aş fi fost amintire. Fără nici un regret, aş fi simţit că-mi găsesc astfel liniştea. Şi asta nu pentru că aş fi un om slab. Ci doar pentru că fiecare om îşi doreşte să trăiască doar într-un anumit fel, şi nu cu orice preţ. Eu nu pot trăi fără dragoste. Caci astfel mă hrănesc, respir iubire şi o caut. Copacul se bizuie pe rădăcină, omul, pe inimă."